Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România.
Festivalul – concurs de interpretare a cântecului şi dansului popular moldovenesc “DORULE, FLOARE DE ROUĂ”, este organizat de Casa de Cultură a Sindicatelor Botoşani şi este deschis tuturor liceelor din judeţul Botoşani.
- stimularea talentaţilor interpreţi ai cântecului popular moldovenesc -vocali şi instrumentişti- în deplină autenticitate cu vatra etnofolclorică pe care o reprezintă din judeţul Botoşani
- scoaterea în evidenţă a stilului specific de interpretare din zona etnofolclorică a judeţului Botoşani
- îmbogăţirea repertoriilor interpreţilor amatori cu creaţii din fondul tradiţional de autentică valoare
- contracararea tendinţelor de alterare, poluare şi vulgarizare a folclorului muzical şi a portului popular tradiţional, în rândul tinerilor din liceele judeţului Botoşani.
Condiţii de participare
După preselecţie, în concurs participă, din fiecare liceu, tineri talentaţi, iubitori ai cântecului şi portului popular moldovenesc:
- un solist vocal
- un solist instrumentist
- un grup vocal mixt – 6-14 persoane
- un grup vocal fete – 6-10 persoane
- un grup vocal băieţi – 6-10 persoane
- una formaţie de dansuri populare mixte - 6 perechi
- una formaţie de dansuri populare băieţi – 8 persoane
A. Soliştii vocali vor prezenta, în repertoriul de concurs, două cântece: unul fără orchestră (baladă, doină) şi altul cu orchestră (la alegere).
B. O suită de dansuri populare care nu trebuie să depăşească durata de 5 min.
C. O melodie la alegere grupurile vocale.
D. Soliştii instrumentişti vor prezenta două melodii cu linii melodice diferite.
E. Interpreţii individuali şi formaţiile artistice care au mai participat şi la alte ediţii ale festivalului vor avea obligatoriu în concurs repertoriu nou.
F. Concurenţii individuali care au obţinut locul I la ediţiile precedente nu mai sunt înscrişi în concurs.
G. Intrarea în concurs va fi stabilită prin tragere la sorţi.
Atenţionăm concurenţii că atât repertoriul cât şi costumele populare trebuie să reprezinte zona etnofolclorică a judeţului Botoşani. Casa de Cultură a Sindicatelor nu pune la dispoziţia nici unui concurent costume populare.
Festivalul-concurs “DORULE, FLOARE DE ROUĂ” se va desfăşura sub forma a trei spectacole cu public, in 3 – 5 aprilie 2009, în faţa unui juriu format din specialişti ai genurilor artistice interpretate, care va avea drept criteriu de apreciere următoarele:
- autenticitate repertorială
- calitatea interpretării
- ţinuta scenică şi autenticitatea costumului
Primule două spectacole vor fi susţinute de către toate liceele înscrise în concurs, iar al treilea va fi un spectacol de gală, acompaniamentul soliştilor fiind asigurat de o orchestră profesionistă.
Se vor acorda premii : I – II – III pentru fiecare secţiune în parte, juriul având latitudinea de a acorda şi câte o menţiune, dacă valoarea artistică a concurenţilor impune.
- pentru solişti vocali
- pentru solişti instrumentişti
- pentru formaţii coregrafice
- pentru grupuri vocale
- premii speciale stabilite de juriu
Trofeul Festivalului se atribuie liceului cu cele mai multe şi mai bine notate prezenţe artistice în festival.
Locurile I şi Trofeul Festivalului va fi însoţite de premii în bani.
Laureaţii Festivalului „Dorule, floare de rouă” sunt cooptaţi în Ansamblul folcloric „Mărgineanca” al Casei de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga” Botoşani.
Juriul are latitudinea de a nu acorda sau de a redistribui unele premii. Premiile vor fi acordate de către organizatori din încasările rezultate din vânzarea biletelor la cele trei spectacole precum şi din sumele colectate din donaţii şi sponsorizări.
Deciziile juriului sunt definitive şi nu pot fi contestate.
Înscrierea concurenţilor se va face pe baza fişei de participare, ce va fi trimisă la C.C.S. Botoşani până la data de 1.03.2009.
Pe toată durata acţiunilor culturale organizate în Casa de Cultură a Sindicatelor sub patronajul Inspectoratului Şcolar Botoşani sunt interzise consumul de băuturi alcoolice şi ale substanţe interzise, comportamentul vulgar şi neadecvat sălii de spectacol.
Alegerea repertoriului şi a costumului popular, precum şi pregătirea interpreţilor, cad în sarcina liceelor participante în concurs, cu posibilitatea de a solicita sprijin şi îndrumare de la instituţiile profesioniste de specialitate din municipiul Botoşani: Centrul Judeţean de Conservare şi Promovare a Tradiţiilor Populare Botoşani, Orchestra Populară „Rapsozii Botoşanilor”, Muzeul de Etnografie Botoşani.
Pentru concurenţii din judeţ, cazarea va fi asigurată numai pentru soliştii vocali şi instrumentişti (în funcţie de solicitări) doar în ziua de concurs.
Cheltuielile de transport, vor fi suportate de către concurenţi.
Repetiţiile pentru participanţii din judeţ, se vor face în ziua de concurs, la ora 10,00, la Casa de Cultura a Sindicatelor Botoşani.
Accesul la spectacol este permis pa bază de bilet de intrare, emis de Casa de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga” Botoşani şi însoţit de tichet de loc.
Biletele vor fi distribuite liceelor participante, în funcţie de numărul de concurenţi înscrişi în festival.
Publicat de Administrator, în data de 18 octombrie 2008
